Marius Crăciun de la Survivor a devenit, joi seară, primul câștigător al unei probei individuale, din acest sezon 2 al show-ului. Concurentul a făcut, cu această ocazie, și prima nominalizare a săptămânii.
Pentru proba de imunitate individuală, concurenții au parcurs un traseu nou, dificil și cu multe obstacole, dar la final reprezentatul echipei Războinicilor s-a impus.
„În fiecare zi vom avea jocuri individuale, la capătul cărora vom avea afla numele unui câștigător, în această seară este vorba despre Marius.
Vom avea trei jocuri, cu trei consilii de nominalizare. Fiecare dintre câștigătorii zilei vor face o nominalizare.
În situația în care, unul dintre voi câștigă două jocuri individuale, acela câștigă două lucruri. Câștigă posibilitatea de a nu fi nominalizat și face la rândul său nominalizări.
În cazul în care acesta, care câștigă două din cele trei, este salvat, cel care l-a nominalizat, trebuie să-și schimbe nominalizarea.
Altfel spus, cel care câștigă două din trei primește colanul de imunitate.
La finalul celui de-al treilea consiliu de nominalizare, după ce aflăm numele celui de-al treilea și ultimul nominalizat al săptămânii, vom deschide liniile de vot, doar pentru cei trei nominalizati.
În consiliul de eliminare, concurentul care va acumula cele mai puține voturi dintre cei trei, paraseste competitia Survivor România.”, a anunțat Daniel Pavel.
Consiliul de nominalizare l-a pus în dilemă pe Marius Crăciun din echipa albastră, care a declarat că alegerea sa este una făcută din punct de vedere sportiv.
„Voi face din punct de vedere sportiv. Chiar dacă acum suntem individuali și aș putea să votez din punct de vedere strategic, pentru a fi benefic mie, să ajung mai departe în finală. Dar nu voi face asta pentru că îmi place să mă lupt cu cei mai buni.
Eu doar fac o nominalizare care va ieși în față, iar legat de ziua de astăzi și de-a lungul competiției, nominalizarea mea va merge către Elena”, a explicat Marius.
Nu rata: Iubitul Elenei Marin vrea să o ceară în căsătorie pe Faimoasă după finala Survivor România